Aromele seducătoare ale acestui vin, amintind de tutun, condimente și eucalipt, sunt amplificate de senzațiile exotice de ciocolată amară și cireșe coapte. Un vin cu personalitate complexă și gust interesant de migdale și cacao. Are un centru profund, cu o intensitate colorantă de excepție. Buchetul prezintă note de Shiraz clasice cu tentă de ciocolată și arome de prune uscate, având în final un lift blând, bine asezonat cu notele de stejar franțuzesc. Shiraz este un vin puternic, bine structurat, generos, de o corpolență aparte, mult peste medie. Promite o evoluție deosebită datorită structurii sănătoase și abundenței de arome – mure, afine, vișine – care învăluie notele subtile de piper, mentă și ciocolată.