RO | EN
 
DRĂGAICĂ ROȘIE

Am o reţinere în a acorda figurilor mitologice puterea de a induce stări extreme, fie de bine, fie de rău. Misterioasele Sânziene, neam de iele, au puterea de a dărui noroc, de a vindeca boli şi de a binecuvânta „apa de stele” (roua din dimineaţa de după Noaptea lor), dar şi puterea de a lua minţile celor care le privesc dansând deasupra lacurilor şi comorilor. Când Sancta Diana romană a devenit, la români, Sânziana, mitologia locală a reţinut naşterea Drăgaicei (de la „cel drag”), fiinţe care, în Noaptea de Sânziene, alungă răul şi vestesc dragostea. În timp, sărbătoarea a prins acelaşi chip pretutindeni, de la flori puse sub pernă la coroane de sânziene aruncate în cireada de vite, pentru a afla vârsta ursitului. Dacă sătenii îşi respectă cuvântul, adică nu tulbură liniştea spiritelor scoţând apă din fântână noaptea, şi nici nu săvârşesc alte asemenea păcate, Drăgaica are grijă de recolte şi îi fereşte de boli pe copiii puşi în braţele fecioarelor care joacă-n horă.

„Lucrurile bune se întâmplă celor care ştiu să aştepte”, se spune. Iar acest vin este o dovadă că munca şi răbdarea nu rămân nerăsplătite. Drăgaica nu dă buzna, ci aşteaptă să-şi găsească tovarăşul ideal. Decantat îndelung şi servit în cele mai bune pahare cu putinţă, vinul oferă o linie imprevizibilă de note şi arome, în timp ce spune o poveste lungă, foarte lungă. Un povestaş binevoitor care, în loc să contrazică, te duce de mână acolo unde poţi găsi certitudini. E prietenos, deloc autoritar, nobil, puternic şi... foarte special.

 

© Ciprian Paleologu